20 de lecții de viață de la „filosoful pesimismului” Arthur Schopenhauer

Celebrul filosof german al secolului al XIX-lea, Arthur Schopenhauer, era cunoscut ca mizantrop, burlac inveterat și un mare iubitor de libertate. El îndrăgea romantismul german, era pasionat de misticism și aprecia foarte mult lucrările lui Immanuel Kant, numindu-le „cel mai important fenomen de la geneza filosofiei” și ideile filosofice ale budismului.

Arthur Schopenhauer a numit lumea existentă „cea mai haină din întregul univers”, fapt pentru care a fost supranumit „filosoful pesimismului”. Dar acest lucru nu l-a împiedicat să exploreze profund natura umană în toate manifestările sale, motivația și aspirațiile ei. Stilul său de scriere este numit aforistic, iar multe dintre citatele sale merită învățate pe de rost.

1. Nici celui bolnav nu-i folosește un pat de aur, nici celui fără minte un noroc deosebit.

2. Rareori ne gândim la ceea ce avem, dar deseori ne îngrijorăm de ceea ce ne lipsește.

3. Oamenii își schimbă sentimentele și comportarea la fel de repede cum își schimbă interesele.

4. Doar câțiva pot judeca independent. Restul sunt conduși de șabloane.

5. Prin viclenie, minciună, disimulare, oamenii nu fac decât să se înșele pe ei înșiși.

6. Un nebun și un geniu se aseamănă prin faptul că ambii trăiesc într-o lume cu totul diferit decât toți ceilalți oameni.

7. Precum cineva poartă greutatea propriului corp, fără a o simţi sau a-i fi străină, tot astfel nu ne deranjează copiii noştri, ci numai ai altora. De aceea, fiecare are în aproapele său o oglindă, în care-şi vede propriile defecte, greşeli, vicii, obiceiuri rele. Reacţia este aceea a câinelui care privindu-se în oglindă latră neştiind că-şi atenţionează propria sa imagine.

8. Sănătatea întrece atât de mult toate bunurile existente, încât un cerșetor sănătos este mai fericit decât un rege bolnav.

9. În ceea ce privește tinerețea – viața este un viitor infinit, în ceea ce privește bătrânețea – un trecut foarte scurt.

10. Cel care este crud cu animalele devine nemilos şi în relaţiile sale cu oamenii.

11. Există o singură iluzie înnăscută – convingerea că toți ne-am născut pentru a fi fericiți.

12. Fața omului exprimă lucruri mult mai multe și mai interesante decât gura lui: gura exprimă gândul, fața – natura sa.

13. Omul ţine să se pună în evidenţă prin inferioritatea aproapelui său.

14. Lumea creştină are ca simbol un instrument de tortură, crucea.

15. Bogăția e asemenea apei sărate: cu cât mai mult o bei, cu atât mai mult ți-e sete.

16. Totuşi oamenii caută de o mie de ori mai mult a dobândi bogăţie decât cultura minţii; pe când, desigur ceea ce suntem face mult mai mult pentru fericirea noastră decât ceea ce avem.

17. E mai rușinos să nu ai încredere într-un prieten decât să fii înșelat de el.

18. Un om poate fi el însuși doar când este singur; și dacă nu iubește singurătatea, nu va iubi nici libertatea. Pentru că doar atunci când ești singur ești cu adevărat liber.

19. Nu-i spune prietenului ceea ce nu vrei să afle duşmanul tău.

20. Orice persoană poate fi ascultată, dar nu cu orice persoană trebuie să vorbești.