19 tunsori stilate pentru femeile trecute de 40. Iată cum să arăți mai tânără cu tendințele anului 2018!

În ultimii ani, tendințele dictează naturalețea. Este foarte popular părul lung și mediu, însă trebuie să recunoaștem că pentru femeile după 40 de ani, părul scurt și mediu este cel mai indicat. Firele netede și drepte au trecut deja pe un plan secundar. Acum se poatră buclele lejere sau părul văluros. De aceea, sunt actuale tunsorile graduate, carre-ul și bobul lung. În ceea ce privește bretonul, aveți libertatea totală. Stiliștii recomandă să-l alegeți pe cel care vi se potrivește cel mai bine.

Tunsorile carre și bob, rămân a fi cele mai potrivite pentru orice femeie. Ele sunt feminine, elegante și îți oferă un plus de prospețime. Există o mulțime de variante pentru aceste tunsori, așa că nu urmează decât să le încerci.

Printe avantajele carre-ului este și faptul că acesta oferă volum părului, chiar dacă ai fire subțiri și lipsite de volum natural.

La sporirea volumului  în aceste tunsori contribuie esențial și graduarea.

De menționat, că în ultima perioadă femeile tot mai ușor se despart de părul lung, optând pentru o tunsoare scurtă și stilată, care atrage atenția oricui.

În acest sezon stiliștii recomandă să alegeți și tunsoarea „Sasson” sau „Pixie”, ele scot în evidență trăsăturile feței și sunt ideale pentru femeile cu păr des și subțire.

Însă totuși, cele mai practice și variate rămân a fi tunsorile combinate bob-carre.

În 2018, acestea sunt mult mai diferite și mai îndrăznețe.

Această tunsoare poate fi suplinită cu o graduare dinamică, cu o diferență mare de lungime între partea din față și cea din spate sau cu o radere a părului de la ceafă.

Cea mai importantă remarcă a acestui sezon este faptul că aceste tunsori nu prevăd dificultăți de aranjare cu mult gel sau lac de păr.

Variațiile bobului-carre oferă posibilitatea ca fiecare tunsoare să fie adaptată maximal trăsăturilor feței și părului, în mod individual.

Această tunsoare nu are reguli stricte, de aceea este preferata stiliștilor, oferindu-le libertatea de a o adapta pentru fiecare femeie în parte.

În ceea ce privește nuanțele care sunt la modă în acest sezon, acestea prevăd aplicarea diferitor tehnici de vospsire a părului. Întrucât, cele mai potrivite sunt colorările în mai multe nuanțe.

Vopsirea părului în diferite tehnici permite nuanțelor să curgă din una în alta, iar lumina să sclipească jucăuș în păr.

Însă e de precizat că șuvițele nu trebuie să se diferențieze prea tare de restul părului pentru ca acest efect să se producă.

Ombre și sombre rămân în continuare tehnicile preferate de stiliști în anul 2018.

Pentru femeile care vor să rămână la lungimea medie a părului, de asemenea stiliștii au câteva idei.

În anul 2018 se poartă tunsorile în scări, graduate sau în cascadă.

Astfel, bobul sau carre-ul graduat pe păr mediu pot fi niște variante ideale.

Cel mai are avantaj al acestor tipuri de frizuri este că pot fi aranjate în diverse moduri, însă cel mai potrivit rămâne să-l alegi tu.

Sursa