10 Sfaturi eficiente cum să înveți o Limbă Străină de la Kato Lomb, femeia care cunoștea 16 limbi!

Kato Lomb a fost una dintre primii traducători simultani din lume, care deși era specializată în chimie, putea să traducă în 8 limbi, dar cunoștea și înțelegea 16. 

Și toate acestea luând în considerație faptul că pe timpul ei nu existau nici cărți audio, nici Skype și nici cursuri de limbi străine.

Este uimitor faptul, că marea majoritatea a limbilor pe care le cunoștea Kato Lomb, ea le-a asimilat utilizând doar literatura de specialitate și literatura artistică în limba de origine, pe care își dorea să o studieze.

Kato a formulat 10 sfaturi extrem de simple, dar în același timp foarte eficiente care îți vor veni în ajutor să înveți cu ușurință o limbă străină:

10.Este necesar zilnic să investești timp în limba pe care vrei să o cunoști. În caz că ai un program restrâns, ai grijă să delimitezi cel puțin 15 minute pe zi pentru repetarea sau învățarea unor expresii noi. Dimineața este îndeosebi eficient să acorzi timp studiilor.

9.Dacă dorința de a studia o limbă scade foarte rapid, trebuie să-ți elaborezi propriul program de activitate. Dacă ești obosit sau te plictisești, ia o pauză. Plimbă-te sau ascultă muzică relaxantă. Dar nu uita de scopurile tale.

8.Contextul este esențial. Niciodată nu asimila cuvinte aparte. Le vei reține mult mai bine dacă le vei învăța în cadrul unei expresii. De exemplu, dacă vei învăța expresia ,,Strong wind”, atunci la pronunțarea unuia dintre aceste cuvinte, celălat automat va apărea în memoria ta.

7.Este foarte util să memorezi fraze întregi, pe care ulterior să le folosești la maxim în vorbirea orală.

6.Oriunde n-ai fi, îți va fi de ajutor să prinzi cu privirea pe stradă, în transport, expresii scrise în limba pe care o studiezi. Dacă nu îți reușește să le traduci la moment, atunci notează-le undeva și le vei traduce acasă.

5.Este de asemenea bine să înveți dialoguri integrale într-o limbă străină. Dar fii atent ca sursa să fie una verificată de un cunoscător nativ al limbii sau o persoană specializată în domeniu.

4.Expresiile și frazeologismele se asimilează mai bine la persoana I. De exemplu ,,I am only pulling your leg” (Eu doar fac mișto de tine).

3.Nicio limbă nouă nu poate fi studiată izolat. Lucrează cu literatura artistică, privește filme cu subtitrare, comunică cu vorbitorii nativi. Kato Lomb a început să studieze limba rusă cu romanul ,,Suflete moarte” a lui Gogol și un dicționar impunător.

2.Nu îți fie frică de greșelile făcute, ci de greșelile necorectate. Niciodată nu lăsa nimic neverificat. Mai bine concretizează de două ori.

1.Fii convins de la bun început că vei învăța limba. Într-un moment dat cantitatea va crește în calitate și vei fi extrem de recunoscător propriei persoane.